„Bucureşti, Bucureşti, cât de drag îmi eşti!”. Cel puţin aşa spune vorba cântecului, căci dacă stăm să analizăm situaţia în care se afla acum minunata noastră capitală, vom descoperi că situaţia nu e nicidecum roză. Şi asta pentru că oraşul se confruntă cu o serie de incongruenţe în ceea ce priveşte stilul clădirilor şi zona în care au răsărit. Şi în cazul de faţă, neconcordanţele sunt la ele acasă.
Ca să discutăm un caz concret, am ales câteva clădiri care sunt amplasate într-o zonă in care fac notă discordantă cu celelalte. Una dintre aceste clădiri este cea a hotelului NOVOTEL. Toţi am trecut măcar o dată pe lângă ea si ne-am minunat la modul cel mai propriu de structura de sticlă şi beton. Bineînţeles, din punct de vedere arhitectural, este o clădire deosebită, creează impresia că nu ocupă prea mult spaţiu in exterior, iar interiorul este de domeniul fantasticului. Spaţiul este la el acasă, fără a mai vorbi de confort. Dar acest subiect nu face obiectul discuţiei noastre. Partea care a şocat este că inglobează faţada fostului Teatru Naţional. Să zicem că aceasta clădire incerca un soi de rescriere a originalului. Cel mai probabil s-a mers pe ideea păstrării faţadei, dacă teatrul tot a fost supus vicisitudinilor sorţii.
Încercarea arhitecţilor este una reusita. Dar sa nu uitam ca in zonă se află şi alte clădiri care fac notă discordantă. Şi aici mă refer la ceea ce exista înainte să ia fiinţă NOVOTEL, clădiri de secol XIX, cel mult început de secol XX. Acesta clădire striveşte practic tot ceea ce este in jur, alături de alţi astfel de „mamuţi” din beton şi sticlă, cum ar fi Palatul Telefoanelor, care practic guvernează întreaga zonă. Şi dacă mai punem la socoteală şi tot arsenalul de antene care îl fac să pară şi mai mare şi venit parcă dintr-o altă dimensiune – Bucureştii în 2200, probabil – tabloul este complet.
Şi dacă secolul XX a însemnat o inovaţie nu doar în ceea ce înseamnă cum se constrieşte, ci şi in ceea ce priveşte materialele de construcţie, ne minunăm cu toţii de gigantul care a răsărit din senin lângă Catedrala Sfantul Iosif : sticlă şi beton, şi bineînţeles, sare, piper şi scandal, după gustul fiecăruia. Căci această clădire a fost mai întâi de toate controversată nu din cauza notei discordante pe care o făcea cu arhitectura de secol XIX a cladirilor din jur si a catedralei, ci din cauza faptului că ar afecta structura de rezistenţă a catedrlei. Experţii chemaţi la faţa locului au spus că nu poate produce cine ştie ce pagube. Dar este oare chiar aşa? Să ne gandim că acel gigant se afla în imediata vecinătate a catedralei şi că o asemenea construcţie necesită o fundaţie destul de solidă şi destul de adâncă, ceea ce ne face să credem că structura de rezistenţă a catedralei poate fi serios afectată.
Până se decid autorităţile dacă e aşa sau nu, lucrările au demarat cu succes şi sunt aproape finalizate. Marşurile credicioşilor nu au avut prea mare efect, opinia publică pare deja să fi uitat problema. Dar rămâne totuşi acest aspect pestriţ al Bucureştilor, cu o arhitectură mai mult decât haotică, greu de controlat. Să se fi uitat între timp de planurile de urbanism? Că arhitecţi de valoare încă mai există. Dar să ne amintim că trăim în România, patria tuturor posibilităţilor.
Ca să discutăm un caz concret, am ales câteva clădiri care sunt amplasate într-o zonă in care fac notă discordantă cu celelalte. Una dintre aceste clădiri este cea a hotelului NOVOTEL. Toţi am trecut măcar o dată pe lângă ea si ne-am minunat la modul cel mai propriu de structura de sticlă şi beton. Bineînţeles, din punct de vedere arhitectural, este o clădire deosebită, creează impresia că nu ocupă prea mult spaţiu in exterior, iar interiorul este de domeniul fantasticului. Spaţiul este la el acasă, fără a mai vorbi de confort. Dar acest subiect nu face obiectul discuţiei noastre. Partea care a şocat este că inglobează faţada fostului Teatru Naţional. Să zicem că aceasta clădire incerca un soi de rescriere a originalului. Cel mai probabil s-a mers pe ideea păstrării faţadei, dacă teatrul tot a fost supus vicisitudinilor sorţii.
Încercarea arhitecţilor este una reusita. Dar sa nu uitam ca in zonă se află şi alte clădiri care fac notă discordantă. Şi aici mă refer la ceea ce exista înainte să ia fiinţă NOVOTEL, clădiri de secol XIX, cel mult început de secol XX. Acesta clădire striveşte practic tot ceea ce este in jur, alături de alţi astfel de „mamuţi” din beton şi sticlă, cum ar fi Palatul Telefoanelor, care practic guvernează întreaga zonă. Şi dacă mai punem la socoteală şi tot arsenalul de antene care îl fac să pară şi mai mare şi venit parcă dintr-o altă dimensiune – Bucureştii în 2200, probabil – tabloul este complet.
Şi dacă secolul XX a însemnat o inovaţie nu doar în ceea ce înseamnă cum se constrieşte, ci şi in ceea ce priveşte materialele de construcţie, ne minunăm cu toţii de gigantul care a răsărit din senin lângă Catedrala Sfantul Iosif : sticlă şi beton, şi bineînţeles, sare, piper şi scandal, după gustul fiecăruia. Căci această clădire a fost mai întâi de toate controversată nu din cauza notei discordante pe care o făcea cu arhitectura de secol XIX a cladirilor din jur si a catedralei, ci din cauza faptului că ar afecta structura de rezistenţă a catedrlei. Experţii chemaţi la faţa locului au spus că nu poate produce cine ştie ce pagube. Dar este oare chiar aşa? Să ne gandim că acel gigant se afla în imediata vecinătate a catedralei şi că o asemenea construcţie necesită o fundaţie destul de solidă şi destul de adâncă, ceea ce ne face să credem că structura de rezistenţă a catedralei poate fi serios afectată.
Până se decid autorităţile dacă e aşa sau nu, lucrările au demarat cu succes şi sunt aproape finalizate. Marşurile credicioşilor nu au avut prea mare efect, opinia publică pare deja să fi uitat problema. Dar rămâne totuşi acest aspect pestriţ al Bucureştilor, cu o arhitectură mai mult decât haotică, greu de controlat. Să se fi uitat între timp de planurile de urbanism? Că arhitecţi de valoare încă mai există. Dar să ne amintim că trăim în România, patria tuturor posibilităţilor.
